Serviciul comunitar educativ-cultural, de suport, socializare, informare și consiliere spirituală

Sămbătă, 07.11.2015 am organizat primul eveniment, dedicat copiilor din localitatea Cojocna.
Deși am întămpinat mici obstacole în ceea ce privește organizarea acestui eveniment, am reușit să le depășim și să plecăm acasă cu zămbetul pe buze și plini de satisfacție, că fiecare minut petrecut alături de copii, a meritat efortul depus de noi.
Ne bucurăm că vremea a fost de partea noastră și astfel am reușit să organizăm activități în aer liber.
Am organizat jocuri de cunoaștere, competiții sportive, pictură pe față și modelaj de baloane.
Aceste activități au avut ca și scop principal, dezvoltarea relațiilor dintre noi și copii.
Zâmbetul, bucuria și implinirea acestor copii care au parte de asa multe neajunsuri, au fost răsplata noastră.
Va reamintim că acest proiect nu este finanțat de Fonduri Europene și fiecare dintre noi este voluntar, dar pentru a dezvolta programul ” Serviciul comunitar educativ-cultural, de suport, socializare, informare și consiliere spiritual”, avem nevoie de implicarea dumneavoastră!

Asociația Organizația Creștină “Something New”
Cont RON
RO73BTRLRONCRT0203806401
* Specificați: “Pentru Cojocna”
Pentru mai multe informații cu privire la proiect:
Lidia Vulea- 0741 705 921, office@something-new.ro