Skip to content

#BACKTOSCHOOL

Back to School - campanie pentru strangerea de fonduri si rechizite pentru copiii defavorizati.

Prin această campanie vrem să dăruim bucurie și ghiozdane echipate pentru 50 de copii isteți, din mediul rural și nu numai, care provin din familii defavorizate.

În timp ce unii copii își fac probleme pentru că nu știu ce tip sau ce firmă de ghiozdan să își aleagă, sunt unii copii care se gândesc cum pot să își repare ghiozdanul vechi, ca sa nu le pice cărțile din el, în timp ce merg la școală.

Este trist să știm că sunt astfel de cazuri la doar câțiva km de noi. Sărăcia poate să aibă multe fețe și să cauzeze multe probleme și neajunsuri, dar credem că prin educație, fiecare copil are o șansă la un viitor mai bun.

Noul an școlar se apropie cu pași repezi.

Așa că, dăm start Campaniei ”Back to School” by Something New, ediția a III-a!

Cu toții știm că visele mari ale copiilor se îndeplinesc prin gesturi mici. Astfel, ai ocazia să contribui și tu la îndeplinirea visului unui copil, oferindu-i șansa să pornească în noul an școlar cu ghiozdanul echipat complet.

Și pentru că știm că noul an școlar vine cu o mulțime de cheltuieli pentru părinți, vrem să venim și în ajutorul lor și să oferim copiilor, pe lângă ghiozdan și rechizite, o pereche de adidași, un trening și câteva dulciuri, pentru ca, în prima zi de școală să fie cu zâmbetul pe buze.

Suma necesară pentru un ghiozdan echipat complet este de aproximativ 400 de lei.

Campania se va desfășura în perioada 14 august – 4 Septembrie 2020.

Vă invităm să vă alăturați inițiativei și împreună să acoperim necesarul pentru cei 50 de copii.

CUM VĂ PUTEȚI IMPLICA?

CUMPĂRĂ RECHIZITE

Puteți achiziționa rechizitele necesare, pe care ulterior le puteți aduce la colaboratorii noștri de pe strada Barbu Patriciu, nr. 57 (sediul Alfa Software)

Interval orar: 9:00-17:00, de Luni până Vineri.

IMPORTANT!!! Vă rugăm să notați pe o hârtie pentru ce vârstă/clasă ați pregătit ghiozdanul și să o atașați la ghiozdan.

Rechizite necesare

  • ghiozdan
  • 8 caiete dictando (mici)
  • 5 caiete de matematica (mici)
  • 1 caiet de geografie
  • 1 caiet muzică
  • 2 dosare de plastic cu folii
  • 1 vocabular
  • o foarfeca
  • 1 lipici solid mare
  • 1 bloc de desen
  • 1 set de pensule
  • 1 set acuarele
  • 1 pahar plastic de pictura
  • 1 paleta acuarele
  • hartie glasata
  • hartie creponata
  • plastilină colorată
  • cadran cu diferite forme – animale, forme geometrice, etc.
  • un penar echipat cu: stilou, rezerve, pic, 2 creioane simple negre, 1 guma de şters, 2 pixuri cu gel albastru, 1 set creioane colorate, 1 set carioci, 1 ascuţitoare
  • 1 atlas de geografie
  • 1 sticlă pentru apă
  • 1 recipient pentru sandwich
  • 1 gel dezinfectant
  • 10 măști
  • ceva dulce

DONEAZĂ

Puteți face donații accesând pagina – Donează acum sau în conturile Asociației cu mențiunea – #backtoschool:

  • Cont RON: RO73BTRLRONCRT0203806401
  • Cont EUR: RO23BTRLEURCRT0203806401
  • Cont USD: RO27BTRLUSDCRT0203806401

Denumire: Organizatia Crestina Something New
C.I.F: 31464990

Oferă o șansă la școală fiecărui copil!

Ajută un copil sa meargă la şcoală și susține educația alături de noi!