Skip to content

Campanii finalizate


Tabăra de Ski – 2023

Tabara de ski a fost un succes urias. Cei 10 copii care au participat au invatat sa schieze corect si in siguranta alaturi de profesionistii de la Pisk Sport iar chipamentele calduroase de la Decathlon Cluj le-au intretinut cheful de distractie.

Cu greu reuseam sa ii “luam” pe copii de pe partie dupa 4-5 ore de antrenament.


Ești Prețioasă – 2023

Prin aceasta campanie am reusit sa aducem zambetul pe buze unor 30 de mamici din medii defavorizate.

Ziua de 8 Martie a fost un prilej de bucurie, am sarbatorit cu mancare si povesti de viata.
Ne-am ascultat durerile si am invatat sa radem impreuna in fata provocarilor ce ne intalnesc.

Nu am lasat apasarea grijilor de azi sa ne fure bucuria zilei dedicata celebrarii si frumusetii de a fi femeie.


#BRINGJOY – 2022

Luna Decembrie 2022 a fost frenetică pentru noi ca și organizație. Cu ajutorul vostru am reușit să pregătim 500 de cadouri pentru 500 de copilași din mediile defavorizate.

Am adus zâmbete și veselie preț de câteva clipe în viețile copilașilor defavorizați din Florești, Cluj, Sânnicoară, Dezmir, Apahida, Săliște, Țopa Mica, Turda, Daneș, Jac, Crăiești.

Copilașii au redactat scrisori Moșului iar Something New a luat scrisorile și le-a împărțit între sponsorii Asociației. În acest fel, mulți dintre copilași au primit ceea ce își doreau: o geacă, ghete, cărți, dulciuri, un jurnal pufos sau lemne de foc.

În tot efortul, am fost onorați să îi avem alături pe Ambasadorii Bring Joy care au reușit să mobilizeze oamenii din jurul lor, să le vorbească despre misiunea Asociației și să obțină o implicare și un impact cu mult mai mare în Campania Bring Joy.


Plasa cu bunatati – 2022

Am reușit să finalizam cu succes și Campania Plasa cu Bunătăți, prin care am ajutat cu alimente pentru masa de sărbători peste 100 de familii.

Împreună, ne-am asigurat că oferim o masă bogată și echilibrată pentru sărbători celor care au cea mai mare nevoie.


#STOPCOVID

Împreună am sustinut spitalele din Cluj-Napoca și cadrele medicale din prima linie pentru a lupta cu coronavirusul, punându-le la dispoziție echipamente și aparatură necesară.


#RURALCOVID19: Intervenție de urgență în comunitățile rurale

Viaţa pentru copiii şi familiile din satele noastre este grea în fiecare zi: acces dificil la mâncare, medicamente, produse de igienă și nu în ultimul rând la EDUCAȚIE.

Am fost acolo și am intervenit să ajutăm 70 de familii, bătrâni și copii cu: 

Pachete cu alimente, produse de igienă, rechizite sau dacă va fi posibil chiar cu dispozitive electronice, sim-uri de internet și alte produse de bază.


Back to School 2021 (26 iulie – 4 Septembrie 2021)

Campania Back to School se încheie cu succes și anul acesta!

Mulțumim pentru dăruirea și implicarea voastră, fără de care nu am fi reușit să ajutăm un număr atât de mare de copilași.

Anul acesta numărul beneficiarilor s-a ridicat la aproape 200 de copii.

Dragostea uneori vine împachetată și în ghiozdănele.


Fii o Lumină 2021

Campania “Fii o lumină” a fost acțiunea umanitară prin care, în postul Paștilor, Organizația Creștină Something New a dorit să aducă o rază de lumină și speranță în casele și inimile copiilor ce provin din familii defavorizate.

Campania viza îmbunătățirea nivelului de trai, nu doar prin ajutor material precum și prin certitudinea că nu sunt singuri de sărbători.

Beneficiarii campaniei au fost copii cu vârsta cuprinsă între 0-16 ani, aproximativ 100 de copii din localitățile Dezmir, Turda, Copăceni, Săndulești, Ciurila.


#BRINGJOY – 2020

An de an, în preajma sărbătorilor de Crăciun, oameni de pretutindeni se mobilizează să aducă un zâmbet pe chipurile a zeci de copii sărmani din orașele și satele din România. 

Bring JOY NU este despre zâne, reni, Moș Crăciun, ci este despre tine și mine, oameni care aduc bucurie în sufletele celor mici. 

Am sprijinit peste 300 de copii, din familii extrem de sărace, din localitățile: Dezmir, Săndulești, Turda, Daneș, Saes, Ciurila, Săliște și Crăiești.


Back to School by Something New (august – septembrie 2020)

Prin această campanie am dăruit bucurie și ghiozdane echipate pentru 50 de copii isteți, din mediul rural și nu numai, care provin din familii defavorizate.


Donează un kit de igienă personală – Aprilie 2020

La tarã, în România secolului 21, peste jumãtate dintre copii nu au conditii sã se spele în fiecare zi.

In perioada sãrbãtorilor de Paște, Something New a desafusart o campanie prin care a cumparat seturi de igienã cu produse de bazã pentru 150 de copilași.


Back to School by Something New (august-septembrie 2018)

În luna august a anului 2018, echipați cu multă energie, am dat start campaniei “Back to School by Something New”.

Împreună cu o mulțime de oameni frumoși am reușit să pregătim ghiozdane și rechizite pentru 89 de copii din Cluj-Napoca și 10 sate din județe Cluj și Sălaj.

Sunt 89 de copii frumoși, cu visuri mărețe, dornici să descopere și să învețe lucruri noi. Împreună am reușit să facem să zâmbească copiii frumoși cărora le-am  oferit șansa de a începe noul an școlar cu forțe noi și cu un ghiozdan complet echipat.


Plasa cu bunătăți (8 octombrie- 10 noiembrie 2018)

Între 8 octombrie și 10 noiembrie 2018 am derulat campania “Plasa cu bunătăți”, prin care am adus plase cu alimente neperisabile la 35 de familii din 12 sate din județul Cluj și Sălaj. Au fost selectate din fiecare sat familii nevoiase și împreună cu ajutorul sponsorilor binevoitoari campania a ajuns la oamenii potriviți.

Când am contactat familiile telefonic, ne-au mulțumit de nenumărate ori, pentru că toți au avut mare nevoie de așa un ajutor. În viitor vrem să relansăm această campanie, acoperind mai multe sate și familii.


A gift for a Car-ity (29 octombrie – 28 februarie)

Începând cu vara 2018 am demarat o serie de proiecte prin care ne-am propus să ajungem la copii din mediul rural, care nu au acces la activități de dezvoltare educațională, culturală, artistică și personală.

Pentru ca acest lucru să fie posibil aveam nevoie de o mașină, care ne-ar asigura deplasarea în zonele respective. Atunci, între octombrie 2018 și februarie 2019 am derulat campania “A gift for a Car-ity”, prin care am strâns bani pentru achiziționarea unei mașini.

Cu mare ajutor din partea sponsorilor am reușit să cumpărăm un Peugeot 402, care ne slujește loial în călătoriile noastre pe sate.


Fii ajutorul lui Moș Crăciun – ediția de sate (noiembrie-decembrie 2019)

Crăciunul este una dintre cele mai magice perioade în timpul anului, în care familiile petrec timp împreună. Din păcate, pentru mulți copii din familii defavorizate, Crăciun este și o perioadă de dezamăgire, deoarece părinții lor muncesc adesea, dar chiar și așa nu își pot permite să îndeplinească toate cerințele din scrisorile copiilor lor.

Prin campania “Fii ajutorul lui Moș Crăciun” ne-am propus să ajutăm părinții copiilor din 12 sate din județul Cluj și Sălaj. 97 de copii au scris scrisori către Moș Crăciun și, mulțumită sponsorilor, au primit exact ce au cerut. Această campanie ne-a adus extrem de multă satisfacție și bucurie!

Au fost copilași care ne-au spus că niciodată nu au primit tot ceea ce i-au cerut moșului. Aceste răspunsuri alături de bucuria molipsitoare de pe chipurile lor au fost cel mai minunat feedback pentru noi!


Fii ajutorul lui Moș Crăciun pentru un bătrânel (noiembrie-decembrie 2019)

Prin intermediul acestei campanii am ajuns la peste 50 de vârstnici din Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului (FIV) în Cluj-Napoca. Cu ajutorul oamenilor care au avut deschidere spre această campanie am adus bucurie  vârstnicilor pentru care Moș Crăciun nu a venit de mult timp.

Bucuria copilăriei care a renăscut în inimile lor a pus un zâmbet larg pe chipurile lor blânde.
Această campanie ne-a adus multă satisfacție și dorim să o repetăm în viitor.